Текст книги "Cultura Duhului"

Автор книги: Рафаил Архимандрит (Нойка)

сообщить о нарушении

Текущая страница: 8 (всего у книги 10 страниц)

Şi Părintele Sofronie zicea: "De-abia atunci o să-ţi dai seama că asta este acea lumină care în zilele deznădejdilor tale te lumina ca să îţi vezi întunericul, ca să începe călătoria dintru întuneric întru lumină". Deci iată ce numesc viaţă duhovnicească.

întrebare: Aţi vorbit mult despre dragostea cea adevărată, care este iertare, este postire, este jertfire. Cum explicaţi degradarea iubirii în iubire pătimaşă?

Părintele Rafail Tot omul caută adevărul, caută viaţa, de unde vine şi unde este destinat să meargă. Şi îndrăznesc să mai aduc aicea şi alt cuvânt al Părintelui meu duhovnic: "Nici un om nu vrea să păcătuiască". M-am uimit atuncea, fiindcă eu ştiam că toţi vrem să păcătuim, dar e interzis. Nu-i adevărat! Omul nu caută păcatul. Păcatul, în general, este o deformare. Păcatul n-are fiinţă în sine, nu există, fiindcă Dumnezeu nu l-a făcut, şi ce nu a făcut Dumnezeu nu există.

Ce este păcatul? Este o deformare Şi vă dau ra pildă lucrul acesta: Mi s-a lămurit într-o zi, când mă gândeam ce este murdăria. Să luăm, de exemplu, bălegarul în grajd este bălegar Rău nu face, dacă n-ar trebui să-l cureţi de-acolo, să-l scoţi de-acolo Pe câmpul meu, unde o să semăn grâu sau alte lucruri, este "aur", dar pe covorul meu, în salon – nu, mersi! Acolo îmi este murdărie Murdăria nu este ce este, ci unde este Cam aşa-i şi cu păcatul.

La fel şi dragostea: Dumnezeu este dragostea! Şi zicea un Părinte, Dionisie de la Muntele Athos (un bătrân care mai trăieşte încă, un bătrân Român îmbunătăţit) – de trei ori l-am vizitat astă-vară, şi de trei ori a zis mai multora, în diverse contexte, acest cuvânt: "Fraţilor, păziţi dragostea, că dragostea e de la Dumnezeu!" Bineînţeles că-i de la Dumnezeu, pentru că este Dumnezeu!

Deci omul, chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ce va fi, dacă nu dragoste⁹ Şi dacă dragostea în om piere, dragoste va căuta. Şi dacă nu va găsi în Duh şi în Adevăr, ca să reluăm cuvântul Mântuitorului, în deznădăjduirea şi în întunericul lui o va găsi într-alt fel, într-un fel strâmb, şi tot va trebui să aibă "dragoste" Dacă nu este dragoste dumnezeiască în om, va curvi, dar i se va părea lui într-o măsură că asta-i dragoste; se va dezamăgi, poate îşi va reveni, ca fiul risipitor, şi se va întoarce şi va căuta adevărul; poate nu, Doamne fereşte! Dar omul nu poate fără dragoste, omul nu poate fără tot ce este cuvânt de la Dumnezeu Dumnezeu ne dă porunci, cum zice Apostolul, care nu sunt grele, care nu sunt îngreuitoare, Dumnezeu când porunceşte ne arată ceea ce suntem noi Ori că suntem, şi nu conştientizăm, ori că trebuie să devenim

128

Şi deci degradarea dragostei aşa este: în întunericul păcatului, omul nu ştie, dar tânjeşte, însetoşează ţii înfometează după cele adevărate, şi neştiind. caută aiurea. Şi asta înţeleg ca degradare a dragostei.

întrebare: Cât de departe trebuie să meargă ascultarea celui din lume faţă de duhovnicul său⁹

Părintele Rafail. încă o întrebare foarte importantă! Ascultarea nu este o disciplină. în Dreapta Slăvire, în Ortodoxie, ascultarea este o taină. Iertaţi-mă, fraţi teologi! Biserica noastră nu reduce Biserica la şapte taine: Sunt nenumărate taine! Chiar dacă şapte, ba opt, ar trebui să le numim taine de căpătâi. (Care-i a opta? Dacă Nunta este o taină, apăi călugăria nu e şi ea o taină?) Hai să zicem şapte taine de căpătâi – dar multe sunt tainele Bisericii! Oriunde este vorba de viaţă duhovnicească, este vorba de viaţă tainică, o numim mistică (mistic=tainic).

Ascultarea este taina în care omul caută voia lui Dumnezeu pentru el însuşi, în care omul poate afla şi poate rămânea în voia şi proniile lui Dumnezeu Şi aceasta se face prin duhovnic.

Acuma, cum spunea Părintele Sofronie, nu există o mântuire a monahului şi o mântuire a mireanului; că altfel ar fi dat Hristos alte porunci şi altă Evanghelie, pentru monahi şi pentru mireni, pentru femei şi pentru bărbaţi, pentru Chinezi şi Români, şi aşa mai departe O Evanghelie, şi aceleaşi porunci – Evanghelie, adică bunavestire a învierii din morţi, şi aceleaşi porunci pentru lumea întreagă. Deci şi mireanul este acehşi om ca şi Adam, ca şi Eva, ca şi mine, monahul. Avem nevoie de aceeaşi înţelegere a voii lui Dumnezeu Deci ascultarea, dacă o înţelegeţi, este căutarea voii lui Dumnezeu în care trebuie să intru Ce gândeşte Dumnezeu' Cine sunt eu⁹ Un mirean de la Bucureşti zicea: "Aş vrea să ştiu cine sunt eu şi ce vrea Dumnezeu cu mine". Asta-i – ntrebarea de căpătâi, şi pentru mine asta este ascultarea. Domnul, Făcătorul meu, trebuie să-mi spună cine sunt şi ce vrea cu mine, adică ce rol am de jucat, ca să zicem aşa, în această istorie. în plus, cum să-mi găsesc fiinţa mea cea adevărată, mântuirea mea.

Deci în ascultarea de duhovnic, dacă o înţelegeţi drept, nu este vorba "de "orizontalism" între tine şi duhovnic; este vorba de căutarea voii lui Dumnezeu prin duhovnic. Şi asta-i înţelegerea dreaptă. Şi taina aceasta se săvârşeşte astfel: tu, ca ucenic, cel ce te duci la duhovnic, fie să te spovedeşti, fie să ceri sfat, cere întâi Domnului, în taina inimii tale. De câte ori te vezi păcătos, spune Domnului: Uite, Doamne, sunt păcătos, iartă-mă, vindecă-mă! Şi cere-1 iertare. Şi când te duci la duhovnic, cere lui Dumnezeu ca prin preoţia duhovnicului, prin lucrarea tainică cum ne-a lăsat-o Biserica, să ţi se ierte păcatele. Şi nădăjduiesc că dacă vei face aceasta, dacă o vei face în duh şi în adevăr, cât de puţin, de la fiecare spovedanie o să ieşi mai mult sau mai puţin "zburând". Şi acest "zbor" nu este doar o stare psihologică, că te simţi "psihologic" uşurat, nu este "sufletistic", ci într-adevăr în duh se întâmplă uşurarea, de care, dă Doamne, să ai parte acum şi în veci!

Dacă te duci pentru un sfat, întâi lui Dumnezeu să-I ceri îndrumare. "Doamne, să fac asta sau să fac ailaltă? Spune-mi prin duhovnicul meu". Şi când simţi oarecum în rugăciunea ta, în viaţa ta, că vine momentul, că s-a copt momentul, du-te la duhovnic cu gândul la Dumnezeu, cu atenţia către Dumnezeu. Şi atuncea pândeşte de la duhovnic. Spune-i esenţial problema ta, şi pândeşte de la duhovnic primul cuvânt îl citez pe Stântul Serafim, dar citez întreaga "tîlocalică"" Acel prim cuvânt¹

130

Dumnezeu Atotputernicul e blând, este adierea de glas subţire pe care a auzit-o Prorocul Ilie şi de care s-a impresionat mai mult decât de cutremur şi decât de uragan şi decât de foc.' Adiere de glas subţire, dar mai rapid decât toţi dracii, (dacă lucrăm în ascultare lui Dumnezeu), şi atotputernic. Acea adiere de glas subţire care spune: "Asta!" Primeşte pe acel "Asta!¹" şi pecetluieşte cu duhovnicul tău, cerând: "Blagosloveşte, Părinte!" Blagoslovenia Părintelui te va urma şi-ţi va da putere multă spre a-ţi împlini ascultarea, şi de-acuma eşti sub voia lui Dumnezeu. Nu întreba pe duhovnic mai departe primeşte cuvântul. Ăsta-i cuvântul tău. Duhovnicul nu ţi – I poate explica. Este dialogul tău intim cu Dumnezeu. Dacă aşa ai cerut de la Dumnezeu, dacă în felul acesta îl vei primi de la duhovnic, primul cuvânt, să nu câiteşti, să nu te împotriveşti, fiindcă rişti să "retezi" cuvântul lui Dumnezeu. Ba chiar, în momentul când spui: "Părinte, explică-mi mai bine", ai pierdut firul cu Dumnezeu, ai închis telefonul, şi-acuma vorbeşti, cum ar fi, cu aparatul de plastic (dacă-i vorba de telefon); acuma vorbeşti cu duhovnicul ca om. Asta să nu faci! Primeşte cuvântul cu credinţă, cere blagoslovenie, şi tu vei înţelege acel cuvânt facându-1.

Unul din chipurile ascultării este în întâmplarea cu cei zece leproşi.² Hristos le-a spus un cuvânt foarte "indiferent". Cei zece leproşi: "Mântuitorule, miluieşte-ne şi pe noi!" Zice. "Duceţi-vă şi vă arătaţi preotului!" Păi asta n-are nici un sens! Fiindcă, în primul rând, ce poate să-mi facă preotul? In al doilea rând, Moisi a rânduit că, dacă te-ai curăţat, sau ţi se pare că te-ai curăţat, du-te la preot şi el vă cerceta şi va vedea, şi dacă te va găsi curăţat de lepră, te va încadra înapoi în societate. Dar ei erau încă leproşi. Şi ce-au făcut⁹ S-au întors şi au făcut ascultare, fără să judece, fără să cârtească. De ce s-au vindecat? Era puterea dumnezeiască care era conţinută în acea poruncă, iar ei, făcând ascultare, şi-au însuşit-o Aceea i-a înviat din morţi, aceea i-a curăţit, aceea trebuie să o căutaţi voi ucenicii, iar noi, duhovnicii, trebuie să învăţăm să cerem de la Dumnezeu cuvânt, să nu răspundem din mintea noastră.

Zice Sfântul Serafim: "Când răspundeam cu mintea mea, se făceau greşeli". Şi Sfântul Siluan zice: "Şi greşelile pot fi mici, dar pot fi mari". Deci noi, duhovnicii, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, şi Dumnezeu în inima noastră să pună cuvânt. Şi trebuie să ne nevoim să desluşim acel prim cuvânt. Dar nădăjduiesc că până vom ajunge şi noi să desluşim acel prim cuvânt, dacă voi, ca ucenici, veniţi la duhovnici cu credinţă, credinţa voastră va face din noi "proroci". Pentru tine! Poate nu pentru celălalt, care vine în neascultare. Dar dacă tu vii cu inima aşa, cu rugăciune la Dumnezeu şi cu deschiderea asta, tu vei face din duhovnicul tău un "proroc", şi pentru tine va fi proroc, de fiecare dată când vei veni în această ascultare la duhovnicul tău.

Multe s-ar putea zice: celelalte, cer Domnului să vi le zică în inima voastră – şi fraţilor duhovnici, şi celor ce vă duhovniciţi.

întrebare: Părinte, dacă am o problemă, spuneţi-mi la cine să merg, la un preot sau la un psiholog⁹

Părintele Rafail: Eu aş zice: Bineînţeles că ar trebui la un preot. Dar observ cu multă, multă durere un lucru în lumea noastră: simţim din ce în ce mai des că noi, preoţii, nu găsim felul ortodox de a-l asculta, de a-1

132

înţelege, de a-1 învia pe om. Şi zic aşa, ca unul care vine din Apus, unde Biserica de o mie de ani nu a fost, şi unde —, spiritualitatea apuseană a falimentat total; veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era în ea demult. Şi acum Apusul, cei luminaţi ai Apusului, caută din ce în ce mai mult către Ortodoxie, acea Ortodoxie care-i prost înţeleasă pe aceste meleaguri de baştină ale Ortodoxiei. Şi riscăm să fim acuma în poziţia Evreilor, care ei înşişi au pierdut tradiţia ce s-a dat neamului lor. Vă spun tocmai ca să nu se întâmple lucrul acesta, ca să cer Domnului ca nu numai apusenii să găsească adevărul, dar ca şi voi să vă înnoiţi în bogăţia care este moştenirea voastră, a noastră.

Deci în Apus, unde Biserica nu mai este, am impresia că ştiinţa asta a psihologiei este şi ea un fel de milă a lui Dumnezeu într-o lume în care Dumnezeu nu mai există. Şi există o para-Biserică, o para-preoţie, ca să zic aşa; nu vreau să-i zic "pseudo" – deşi ar fi trebuit, probabil.

Adică ce este psihologul⁹ Este un om la care te poţi duce şi poţi descărca toate, şi poţi spune toate, şi ştii că nu o să fii judecat, şi că, pentru motive profesionale, acela îţi ţine "taina spovedaniei". Părinţi preoţi, asta este prerogativa noastră! Noi trebuie nu numai să putem să înlocuim pe psiholog, dar şi să depăşim, peste orice aşteptare, ceea ce poate face psihologul pentru clientul lui De ce? Fiindcă avem Taina, avem pe Dumnezeu, pe Care II putem împărtăşi. Şi va spUn acest lucru iarăşi: Un pic să intrăm în Taina lui Dumnezeu, şi nu ştiu până unde va merge. Am văzut "înviere în masă", am văzut, de la o persoană care s-a întors către Dumnezeu, zeci de familii care au înviat din morţi, în Apus, şi aicea la fel

Deci, aş zice, bineînţeles că la preot! Dar iertaţi-mă, fraţi preoţi şi arhierei, trebuie să spovedim şi adevărul acesta: Suntem în aşa un hal, că nu ne mai ştim vocaţia. Şi atuncea poporul, debusolat, merge unde poate şi la cine poate. Şi vă spun şi lucrul ăsta: Psihologia care, din câte ştiu, a început cu Dl. Freud şi a continuat cu Dl. Jung şi cu alte nume care se cunosc astăzi, a făcut multe rele pentru om, dar iarăşi, dacă priviţi dinti-un punct de vedere istoric, până şi acolo omul "se caută", îşi caută adevărata fiinţă. Şi vă spun, sunt mulţi psihologi – cel puţin în Apus am văzut asta, şi cred că sunt şi mai mulţi pe la noi şi în ţările de baştină ortodoxă – care găsesc şi descoperă multe adevăruri Dacă vă uitaţi bine, acele adevăruri erau cunoscute cândva în Biserică, şi nu le mai trăim şi, spre ruşinea noastră, nu le mai aplicăm.

Ştiţi, eu consider că noi toţi suntem //// singur om, spovedania mea este spovedania ta, viaţa mea este viaţa ta, împărtăşim aceeaşi soartă Şi aş dori să vă chem pe toţi, ca un singur om, să ne înnoim în Duh. Nu zic asta ca voi, mirenilor, să judecaţi pe preoţi; zic ca voi, mirenilor, să vă rugaţi pentru noi, ca Dumnezeu să ne lumineze ca să vă putem lumina. Zic asta pentru fraţii mei preoţii, ca să ştie că suntem într-o decădere cumplită, şi ca să luăm pildă de la dreapta şi de la stânga, şi de la Părinţi, şi prin psihologie. Şi să ne învăţăm şi din lumea dreptăţii, şi din lumea păcatului, din toate mărturiile să înţelegem, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi să ne întoarcem, cum zice în Apocalipsă uneia din Biserici: "Intoarce-te la cele dintâi, până nu-ţi voi lua lumina din mijlocul tău".¹

întrebare: Aţi spus odată: Toate lucrurile se leagă şi se dezleagă în Duh. Explicaţi-ne, vă rog.

Părintele Raftul: Da, am spus-o şi pe asta Tot ce face omul începe in nevăzut, adică în taina inimii tale.

134

Când ţi-ai pus în inimă "asta", Dumnezeu a văzut. Şi dacă te-ai hotărât pentru acest "asta", este foarte probabil că acel lucru va începe cândva să se înfăptuiască în viaţa ta. Uitaţi-vă, dau o pildă: un monah mi-a spus într-o zi: mă certasem cu alt monah dintr-o altă mănăstire, şi m-am căit după aceea, şi am vrut să-mi cer iertare. Dar nu mai voia să ştie de mine, aşa era de rănit. Şi mi-am zis: Ce să fac? Mâine-poimâine trebuie să plec; eu vreau să mă apropii de Sfânta împărtăşanie, iar eu am rănit pe fratele meu. Cum o să pot să mă apropii de Împărtăşanie, cum să continui viaţa pocăinţei mele, că fratele meu nu mă mai primeşte. Eu vreau să-i cer iertare, şi el nici nu vrea să audă. Şi mi-am amintit de un cuvânt din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (monahul acesta e grec), şi în greacă – îmi pare rău că în traducerea noastră nu reiese aşa – la pomeniri, după sfinţirea Tainelor, când spune "Pomeneşte, Doamne, pe cei pe care ai învrednicit să împărătească pe pământ", spune aşa: "glăsuieşte în inimile lor cele bune pentru Biserica Ta, şi pentru poporul Tău". Monahul şi-a adus aminte de acest glăsuieşte, şi a zis: "Doamne, glăsuieşte în inima lui pentru pocăinţa mea; spune-i că mă căiesc pentru ce am făcut, că-i cer iertare, şi că eu îl iert". Şi, mi-a spus: Data următoare când l-am revăzut, parcă nu fusese niciodată "nor pe cer" între noi, totul dispăruse şi împăcarea noastră era deja făcută. Când am auzit cuvântul ăsta, am sfătuit multe persoane în această direcţie şi aproape de fiecare dată s-au întâmplat minuni dintr-astea.

O monahie care era nouă într-o mănăstire spunea: "Părinte! mi-e frică de toată lumea" (era foarte sensibilă şi rănită, mai ales de monahia "cutare", care era un pic mai în vârstă şi mai autoritară) îmi zicea: "Când intru în bucătărie, mă apucă groaza, nu ştiu ce să fac " l-am spus să se roage..Doamne, spune în inima ei. pentru mine un cuvânt bun" într-o zi vine fu iţind către mine "Părinte' Părinte! ştiţi ce s-a întâmplat? A venit maica "cutare", şi m-a apucat groaza şi am zis: "Doamne, spune-i că o iubesc!" Şi, nu ştiu Părinte, coincidenţă, sau altceva, dar s-a uitat frumos la mine, şi mi-a zis ceva frumos". Ultima oară când am văzut-o, acum un an, avea aceeaşi faţă luminata ca atunci, acum vreo zece ani, şi era împăcată cu toată lumea, şi îmi vine să cred că au continuat aceste "coincidenţe".

Deci se leagă şi se dezleagă în Duh, în taina inimii Şi profit, ca să spun şi lucrul ăsta: trebuie să ne nevoim în ceva ce strămoşii noştri cred că făceau fireşte, bănuiesc că strămoşii noştri, care erau, cât de cât, apropiaţi de Qurnnezeu, în mod firesc, pentru fiecare lucru chemau pe Dumnezeu, vezi o primejdie: Doamne! Şi zici ceva lui Dumnezeu Vezi un păcat în tine: Doamne, uite ce-i în mine, nu mă lăsa aşa! Vezi pe cineva care te supără, şi nu te.poţi împăca cu el: Doamne, spune ceva în inima mea pentru aproapele meu! ş.a.m.d. Chemaţi-L pe Dumnezeu. Zicem că lisus Mântuitorul este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om¹. îndrăznesc să spun că lui Dumnezeu îi place să mijlocească şi între om şi om. Chemaţi-L pe Dumnezeu, Mijlocitor între tine şi vrăjmaşul tău, între tine şi cei cu care te-ai certat, şi să vezi, cum spuneam către cineva acum câtăva vreme Dumnezeu nu există. Nu! Doar se preface! Fă şi tu "ca şi cum ai crede", şi să vezi cum şi Dumnezeu se face "ca şi cum există"! Şi provocăm "coincidenţe" dintr-acelea.

în esenţă, profit ca să zic Să învăţăm, fraţilor, să chemăm pe Dumnezeu în toate împrejurările, să-l cerem sfatul lui Dumnezeu, să mulţumim lui Dumnezeu când ne-a dat ceva ce l-am cerut, să-L întrebăm pe / Dumnezeu ce înseamnă "asta", şi toate nedumeririle

136

noastre să I le spunem, Întâi "Doamne!" să fie în inimile noastre, şi după aceea tot restul. Dacă vrei să-l vezi pe duhovnicul tău, şi este la o sută de metri de tine, trebuie să faci o sută de metri, şi poate altcineva I-a şi înhăţat, sau trebuie să iei telefonul, şi să faci un număr. Cu Dumnezeu – nimic din toate acestea/acum poţi să zici,JDoamneP, şi ai contactat "satelitul Doamne!", cum spunea cineva; şi să vezi cum se "preface" acest Dumnezeu că există!

întrebare: Părinte Rafail, aţi spus că pe meleagurile noastre Ortodoxia este puţin înţeleasă şi trăită. Am dori să ne conştientizaţi mai mult asupra acestui lucru.

Părinte/e Rafail: Da, mă bucur de întrebarea aceasta! Ce mi s-a întâmplat mie, s-a întâmplat multora în Apus, când ne-au lipsit toate cele ce le luam de bune şi am început să căutăm. Căutând, am găsit mai mult decât ne-am aşteptat. In cazul meu, când vă spun că am trăit Ortodoxia ca fiind însăşi firea omului, a fost acel "mult mai mult" decât ce mă aşteptam. II întrebam pe Dumnezeu în taina inimii. Doamne, dar de ce ar fi Ortodoxia mai adevărată, sau mai înţeleaptă, sau mai adâncă, sau mai nu ştiu ce decât Protestantismul pe care-l descoperisem eu, aşa cum mi se părea Şi mi-a arătat Dumnezeu că nu era.,mai", nu era mai înţeleaptă, mai adevărată – era firea omului! De-aceea este "mai" decât orişice. Orice religie, orice rătăcire, orice ideal este un om ce se caută – şi Ortodoxia este ceea ce caută omul!

Pe meleagurile noastre se întâmplă cum se întâmpla cu Evreii în Vechiul Legământ: conştientizaţi de descoperirea dumnezeiască, cum că ei sunt poporul ales, bineînţeles că păcatul "şi-a tras spuza pe turta Iui", şi atuncea au început să se mândrească. Care este primul cuvânt de propovăduire al Glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul (că Troparul zice că este Glasul Cuvântului, glasul cel din pustie): "Şi să nu ziceţi întru voi că sunteţi sămânţa lui Avraam, că zic vouă că şi din aceste pietre Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam".¹

Echivalentul acestor cuvinte este valabil pentru toată Ortodoxia în baştină ei astăzi – la noi, probabil la Ruşi, la Greci am văzut aceleaşi lucruri. Şi, paradoxal, dar ce s-a întâmplat în istorie şi-n Vechiul Legământ, se întâmplă şi astăzi: multe rătăciri în Apus, şi-n diasporă, şi între toţi ortodocşii, omul se caută, şi un pic se găseşte, şi un pic se pierde, dar conştientizarea a ce este Ortodoxia, mult mai puternic se dă, de multe ori, acolo unde ea nu este, şi omul caută, decât acolo unde, fiindcă o ai "pe toate drumurile", o iei de bună; ai o biserică aici, ai una acolo, străzile şi pieţele sunt pline de preoţi; vrei să te spovedeşti, ai unde să te duci Toate sunt la îndemână, dar fiindcă o luăm de bună, o pierdem. Fiindcă păcatul îşi trage spuza pe turta lui, păcatul fiind indiferenţa, păcatul fiind nepăsarea, păcatul fiind mândria că noi suntem popor "aşa şi pe dincolo", poporul lui Dumnezeu.

Vă spun că, din popoarele pe care le-am cunoscut, nu e un singur popor care să nu fie "buricul pământului". E un pământ cu zeci de burice, dintre care cel dintâi, bineînţeles, sunt eu şi poporul meu! Acesta este păcatul şi spuza pe care şi-o trage, şi cu asta, pentru asta poporul ales al lui Dumnezeu, pe Dumnezeu L-a răstignit, şi pe Dumnezeul lor L-au pierdut, şi tradiţia lor. Apostolul Pavel s-ar fi făcut el anatema de la Hristos, numai ca poporul lui să poată reveni la Adevăr – şi n-a venit până astăzi! (Vine astăzi, mulţi se trezesc!) Dar spun lucrurile acestea tocmai ca să nu facem şi noi greşala asta. Spunea

138

Părintele meu duhovnic. "Noi suntem ortodocşi, dar noi nu putem să fim mândri că suntem ortodocşi; noi trebuie să fim smeriţi că suntem ortodocşi, şi Ortodoxia în smerenie se păstrează".

întrebare: Părinte Rafail, cum să mă păzesc de gândurile cele rele care îmi vin în minte?

Părintele Rafail: Nu te poţi păzi! Şi ce am spus altor tineri vă spun şi vouă astăzi. Tot ce este porunca lui Dumnezeu, tot ce ţi se pare teribil de greu, nu este greu deloc: este cu neputinţă! Firea ta, când se simte deznădăjduită, că "voi putea eu vreodată să ajung la asta⁹" – firea ta mărturiseşte că "lucrul acela nu face parte din mine", nu face parte din firea noastră biologică. Dar, de la Dumnezeu, nici să nu aşteptaţi mai puţin decât cele cu neputinţă! Dumnezeu numai în cele cu neputinţă lucrează, că cele cu putinţă le facem şi noi. Nu Dumnezeu – învârte la mămăliga ta! Dar dacă este vorba de poruncile Jui. Dumnezeu, numai Duhul lui Dumnezeu în tine va putea lucra. Vrei să te păzeşti de gânduri? Dumnezeu să te ajute, şi fa asta. de câte ori vezi un gând rău în inima ta: "Doamne, uite ce este în mine!" Şi cere lui Dumnezeu! Poate ai nedumeriri: "Dar de ce este păcătos gândul ăsta?" Intreabă-1 pe Domnul. Leagă şi dezleagă "în duh şi în nevăzut". Vrei să ştii cum să nu-l mai faci? Cere Domnului: "Cum să nu-l mai fac?" Cere Domnului apărare să nu cazi în păcat întotdeauna cu Domnul lucrează Dumnezeu, ştiind că ne dă porunci, cuvinte cu neputinţă omului de urmat, total cu neputinţă, pretind eu, nu aşteaptă ca eu să le împlinesc, aşteaptă ca eu, văzând că nu sunt acela care ar trebui să fiu. să zic: "Doamne, fa Tu ceva! Du-mă Tu pe calea Ta¹" Cum zice Hristos, şi zice şi Apostolilor. "Precum zic Iudeilor, aşa zic şi vouă: Unde Eu merg, voi nu puteţi să mergeţi"' Nu puteţi!TJar veţi veni mai pe urmă".² Când mai pe urmă? După pogorârea Duhului Sfânt. Acea pogorâre facă-se vouă, ţie frate sau soră, care mi-ai pus întrebarea, şi tuturor! Contactaţi satelitul "Doamne!"

întrebare: Cum putem ajunge la rugăciune curată, la statornicia gândului în rugăciune⁹

Părintele Rafail: Iarăşi vă zic: Este cu neputinţă! Rugăciunea curată este o stare mai presus de fire. Ei, acest "cu neputinţă" să vi se facă vouă, prin lucrarea lui Dumnezeu! Acuma, lucrarea lui Dumnezeu are mai multe laturi. Tainele Bisericii, toate astea… Când spunem în Rugăciunea de Mulţămită de după Sfânta Împărtăşanie, "să-mi fie acestea merinde spre viaţa de veci", ce este această merinde! Este împuternicire; când eşti slăbănogit, că ai muncit mult, te aşezi niţel, îţi tragi sufletul, mănânci ceva, şi-o iei din nou de la început, şi continui să lucrezi. Aşa sunt şi aceste "merinde", Tainele Bisericii, cu precădere Sfânta împărtăşanie, dar toate sfinţeniile Bisericii: aghiasma, untdelemnul sfinţit, adică Sfântul Maslu, anafura şi tot ce este sfinţenie, lucruri prin care primim aceste energii, prin care putem să continuăm viaţa pocăinţei noastre, ba să o facem şi lucrătoare şi, "ajungând la Cel Neajuns" (cum zice despre Maghi Acatistul Maicii Domnului), şi noi ajungem la Cel Neajuns Adică cele cu neputinţă omului se vor întâmpla în noi prin lucrarea lui Dumnezeu, cu împreună-lucrarea noastră

Şi aicea profit ca să vă spun încă un lucru: De multe ori am avut şi eu întrebarea, şi mulţi tineri m-au

140

întrebat: "Dar dacă Dumnezeu ştie toate, de ce trebuie să mă rog şi să-I spun?" Nu trebuie, dar de multe ori rugăciunea este singura metodă, singurul fel în care îmi pot arăta împreuna mea lucrare cu Dumnezeu. Zicând: "Doamne, vreau asta", Dumnezeu ştie că vreau; dar făcând aşa, încep o impreună-Iucraie Uneori e poate singurul lucru pe care pot să-l fac, alteori se adaugă la ceea ce fac. Deci "Doamne, dă-mi răbdare!" este deja o împreună-lucrare, Dumnezeu vrea să-mi dea răbdare. De ce? Fiindcă Dumnezeu este îndelung-răbdător. Vine un moment în care pot să-mi manifest răbdarea⁹ încerc cum pot. Voi reuşi sau voi cădea – vedea-voi! Dar deja, cerând de la Dumnezeu răbdare, împreună-lucrez cu Dumnezeu în mântuirea mea. Nu aştept. "Pică, pară mălăiaţă, în gura lui nătăfleaţă!" Fac şi eu ceva. Şi ce pot face⁷ întâi să cer Domnului: "Doamne, dă-mi asta¹"

întrebare: Părinte Rafail, unii preoţi spun că nu e bine să ne împărtăşim des. Ce ne sfătuiţi referitor la Sfânta împărtăşanie⁹

Părintele Rafail: Sfătuiesc pe toţi să se împărtăşească cât de des posibil, atât de des cât îi sfătuiesc duhovnicii lor. Şi asta nu numai pentru a nu intra în conflict cu duhovnicia în care sunt, dar fiindcă – şi acesta-i un lucru foarte important de înţeles – omul nu este un obiect, şi ca atare nu este supus unei legi. Fiecare om este o excepţie. Fiecare suflet care va fi existat în istoria aceasta este o călătorie dintru nefiinţă până întru vecinica dumnezeire. Şi o călătorie unică. Şi eu sfătuiesc la împărtăşire cât mai des – nu împărtăşanie deasă, ci aş zice împărtăşanie des. Dar cât de des este bine ţie, sau ţie – asta o las duhovnicului tău Şi cer Domnului să însufle pe fiecare duhovnic cât de des e bine pentai cutare şi pentai cutare. Pentru tine poate: Vino peste doi ani! Pentru tine, în fiecare Duminică Pentru altcineva, Duminica şi de Praznice, pentru alţii la două săptămâni, ş a m d

întrebare: Părinte, daţi-ne un îndreptar practic de viaţă, prin care să punem şi noi un început bun în viaţa noastră.

Părintele Rafail: Da, asta e simplu, în legătură cu ce am vorbit. Apropo de faptul că toate se leagă şi se dezleagă în duh şi în "nevăzut", singurul dreptar pe care-l pot da tuturor este "Contactaţi satelitul 'Doamne'!" Să ne învăţăm să chemăm pe "Doamne" în toate împrejurările, şi să începem cu "Doamne", şi alt îndreptar nu cred că aş putea să dau, fără ca pe unul sau pe altul să-l poticnesc. Că toate legile îşi au valoarea lor, dar şi limita lor Dar "Doamne" nu are nici o limită.

întrebare: Am văzut că aţi folosit foarte des cuvântul "slavă", evitând "mărire". Se poate face o diferenţiere între acestea două?

Părintele Rafail: Nu l-am evitat pe "mărire". Limba română este singura din şase pe care le ştiu (şi bănuiesc că din multe altele), care face confuzia asta intolerabilă între "slavă" şi "mărire". Şi nu numai. Dacă analizaţi limba noastră, o să vedeţi că se fac confuzii între toate conceptele apropiate. De exemplu, în vechea traducere a Psalmului 50, îi zice lui Dumnezeu: "Ca să Te ifidreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu". Ei, cum să se îndrepteze Dumnezeu⁹ Dar eu cred că nici un Român n-a crezut că Dumnezeu trebuie să fie "îndreptat;" au înţeles că "să Te îndreptăţeşti întru

142

cuvintele Tale". Deci între a se îtidreptăţi şi a se îndrepta, iarăşi confuzie!

Gândirea românească nu este încă pusă la punct "Slavă" şi "mărire" sunt două concepte apropiate, dar distincte. Şi nu există limbă, din cele pe care le cunosc, care să le confunde. Sunt aşa de apropiate, încât e greu de zis în ce constă diferenţa, şi singura adevărată nevoinţă pentru a distinge, ar fi traduceri corecte, şi din context să vedem unde "mărire" şi unde "slavă".

Acum pot să vă spun că în greacă mult mai rar se întrebuinţează cuvântul "mărire" decât "slavă". Nu pot să vă explic de ce. Aş putea să analizez şi să fac o oarecare sinteză, dar mult mai rar se întrebuinţează. La noi, pentru tot felul de motive (între altele, istorice şi ideologice), chiar s-a încercat înlocuirea lui "slavă" cu "mărire", ceea ce este pur şi simplu rătăcire, rătăcire semantică, rătăcire filologică. Sunt două cuvinte. fieyaXuvco (a mări) şi doţăCfi) (a slăvi); ufiyaAsîa este "mărire" şi 5<%a este "slavă". Mzyaq înseamnă mare (megaloman, "omul cu mania de mărire"), iar 5o£a, care îşi are originea într-un alt concept, însemna la început "opinie, părere". In Pilda Bunului Samarinean, când Mântuitorul îl întreabă pe legiuitor "Care ţi se pare ţie, din aceşti doi, a fi aproape celui ce a căzut între tâlhari?" se întrebuinţează cuvântul 5oksi: xic, SoksPooi, "cine ţi se pare", "cine, în opinia ta, este…" Acest Soicei" dă 5<%a, şi cred că evoluţia cuvântului face că cel care este înalt sau mare în opinia oamenilor, este proslmit Deci "slavă" are o altă trăire decât cuvântul "mărire".

Sunt greu de definit toate noţiunile astea duhovniceşti. "A mări" este a face mai mare, a-L mări pe Dumnezeu este a-L face mare între celelalte care ne întâmpină în viaţa noastră; dar "a-L slăvi pe Dumnezeu" se simte ca un lucru mult mai înalt – trăirea acestui cuvânt, "slavă", se simte ca un lucru mult mai duhovnicesc.

Nu atâta am evitat cuvântul, cât nu mi s-a prezentat contextul în care să-I întrebuinţez, că vorbeam de dreaptă slă'ire; or "dreaptă mărire" nu există nicăieri în limba greacă "Biserică dreptmăritoare" nu există în limba greacă, asta-i o confuzie a gândirii noastre, confuză încă. Şi gândirea cred că-i mai puţin confuză decât graiul care ne-a rămas confuz din istoria noastră. Este încă un lucru pe care trebuie să-l conştientizăm, şi oarecum să-l punem la punct, iar punerea la punct – să mă iertaţi, fraţi savanţi! – nu de la filologie o nădăjduiesc eu, cât de la liturgică. Conştiinţa cuvântului se naşte în liturgică şi în rugăciune. Şî după aceea ştiinţa, de exemplu filologia, poate să-şi manifeste puterea ei. Dar trebuie întâi conştiinţă duhovnicească, conştiinţă liturgică.

întrebare: în legătură cu aceasta, ce credeţi despre traducerile în limba română ale Sfintei Scripturi şi ale cărţilor de cult⁹

Părintele Rafail: în realitate, ar trebui refăcute dintru început Este cumplit, vă spun! Dacă am întâlnit Biserica noastră în limba greacă şi în traducerea slavonă, şi am revenit la limba noastră, vă spun, trăiesc cu multă durere tot ce întâmpin Dar nu ştiu dacă în perioada aceasta a istoriei se va mai putea face ceva, fiindcă traducerea începe totuşi cu o viaţă îmbunătăţită, cu o înţelegere liturgică. Nu poţi cu dicţionarul, să te uiţi în greacă şi să traduci în română, trebuie să ai trăirea în greacă, ba chiar în slavonă dacă ai avea-o. Slavona e aproape un "decalc" al limbii greceşti, dar slavona nu a fost tradusă de slavi. Toată liturgica şi Scripturile au fost traduse începând cu Chirii şi Metodie, doi sfinţi ai limbii